Având în vedere pandemia coronavirus, procedura efectuării tratamentelor stomatologice s-a schimbat.
PROGRAMARILE se fac exclusiv telefonic. Prin telefon se efectuează un triaj epidemiologic centrat pe identificarea eventualelor semne clinice ale infecției cu SARS-CoV-2
Veţi fi informaţi:
- să nu veniti însoțiți, cu excepția minorilor și a pacienților cu nevoi speciale sau a pacienților foarte vârstnici; însoțitorul se va supune acelorași reguli/proceduri ca și pacientul;
- noile reguli privind procedurile adoptate la nivelul cabinetului, prin telefon sau e-mail.
Programarea pacienților se face la intervale orare astfel încât pacienții să nu se întâlnească între ei în sala de așteptare/să nu staționeze în sala de așteptare, iar între pacienți să se asigure dezinfecția, aerisirea și pregătirea cabinetului pentru următorul pacient. Se recomandă un interval/pauză de cel puțin 20 minute între pacienți; dacă pacientul dorește sau dacă sala de așteptare nu permite păstrarea distanței de 1,5-2 m, acesta poate aștepta afară și va fi contactat telefonic în momentul în care trebuie să intre în cabinete.
MĂSURILE ŞI PROCEDURILE DE PROTECŢIE vor fi afişate la întrarea în cabinetul stomatologic, inclusiv a măsurilor de distanțare socială pentru a fi siguri că toți pacienții care intră în cabinet le respectă.
Pacientul și după caz, însoțitorul, va proceda la igienizarea mâinilor cu apă și săpun/soluții antiseptice tegumentare pe bază de alcool 60-95% din dispenserul aflat in sala de asteptare suplimentar, se pot folosi recipiente/saci pentru depozitarea bunurilor personale ale pacientului (haine, telefon, genți, chei)
Dacă este posibil, la intrarea în cabinetul stomatologic pacientul și, dacă este cazul, însoțitorul, nu va atinge mânerele ușilor, suprafețele meselor, scaunelor etc.; ușile vor fi deschise și apoi închise de către personalul medical; aceeași procedură se efectuează și la intrarea/ieșirea din sala de tratament.
Pacientul/însoțitorul va completa și va semna chestionarul pentru triajul epidemiologic si chestionarul de evaluare a stării generale. În sala de așteptare scaunele vor fi distanțate (1,5-2 m).
Pe cât posibil se evita contactului între persoane (nu se strânge mâna, se menține o distanță de mai mult de 1,5 m în timpul unei discuții, etc.);
Pacientului/însoțitorului i se va măsura temperatura în zona frunții înainte de intrarea în cabinetul stomatologic:
- dacă temperatura este sub 37,5 grade Celsius pacientul și, după caz, însoțitorul, poate intra în cabinet, iar dacă nu are mască i se înmânează una;
- dacă temperatura este peste 37,5 grade Celsius, se reia măsurarea acesteia și dacă valoarea se menține, se va renunța la programare, se va temporiza tratamentul.
Inainte și după terminarea tratamentului, pacienții/însoțitorii vor purta mască;
Se recomandă, utilizarea echipamentelor suplimentare pentru pacienți: protecție pentru pantofi (botoși), protecție pentru păr (bonetă), și, după caz, halat de unică folosință.
Atât înaintea tratamentului, cât și la finalul acestuia, se recomandă efectuarea de clătiri bucale de minim 30 secunde cu soluții de 1% sau 1,5% peroxid de hidrogen ori cu soluții antiseptice de iod povidona 0,2% - 10% (atenție la reacțiile alergice). Aceste clătiri înainte și după tratament, ca și igiena orală riguroasă a pacientului, sunt recomandate având în vedere faptul că una dintre căile de propagare a infecției este cavitatea orală.
Echipamentul special de protecție pentru stomatologi este dificil de achiziţionaz și este costisitor, dar este necesar pentru menţinerea sănătătăţii Dvs. Din acest motiv, se poate aștepta o creștere a prețurilor la toţi stomatologi.
Vă mulțumim pentru înțelegere, stomatologii noștri sunt pregătiți pentru această nouă situație!